CE ESTE UN PAEDC?
Conceptul Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC) a fost dezvoltat în cadrul inițiativei europene Convenția Primarilor. Proiectat pentru a oferi o imagine detaliată a situației energetice a unei municipalități și a emisiilor de gaze cu efect de seră, acesta definește măsuri cu impact cuantificabil în reducerea acestor emisii prin creșterea eficienței energetice și adoptarea unor ținte legate de producerea energiei din surse regenerabile – adresând concomitent problematica sărăciei energetice. Acesta ar trebui, de asemenea, să propună măsuri viabile pentru adaptarea la schimbările climatice, în special pentru reducerea riscurilor precum cele generate de inundații sau valuri de căldură.
PENTRU CINE?
În Europa, peste 10.000 de autorități locale și regionale din 57 de țări s-au alăturat inițiativei. Această inițiativă este relevantă pentru toate municipalitățile care:
- s-au angajat să reducă impactul schimbărilor climatice și să crească eficiența energetică;
- doresc să contribuie la atingerea țintelor propuse în Strategia 2020 a Uniunii Europene;
- doresc să facă radiografia situației consumurilor energetice la nivel local pe sectoare;
- caută surse de finanțare pentru implementarea acțiunilor de combatere/adaptare la schimbări climatice cum ar fi proiecte noi pentru producerea energiei din surse regenerabile;
- sau care doresc să-și înnoiască angajamentul / să-și actualizeze PAED;
CARE SUNT BENEFICIILE PENTRU MUNICIPALITĂȚI?
Combaterea schimbărilor climatice la nivel local
Pe parcursul fazelor de elaborare și implementare, PAEDC-ul ajută la creșterea gradului de conștientizare asupra problematicii privind eficiența energetică și urgențele generate de schimbările climatice. Aceasta reprezintă o oportunitate de comunicare activă între cetățeni și administrațiile locale, contribuind totodată la atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră prin scăderea consumului de energie și creșterea gradului de producere și utilizare a energiei din surse regenerabile.
Acționați acum și profitați!
În anul 2020, Guvernul României a adoptat Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 care stabilește prioritățile României în domeniul energiei și climei pentru anul 2030 și are în vedere atingerea neutralității emisiilor de dioxid de carbon până în anul 2050. Aceasta înseamnă că municipalitățile vor trebui in curând să adopte măsuri similare în planurile lor locale. Primele municipalități care vor adopta planurile, cunoscând deja procesul, vor beneficia de faptul că vor avea acces timpuriu la finanțări (care ulterior ar putea fi limitate).
Definirea metodelor de intervenție
Planurile de acțiune oferă municipalităților cadrul pentru asumarea unor obiective, prin evaluări statistice și măsurători ale consumurilor de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru diferite sectoare (clădiri și utilități municipale, rezidențiale, transport, etc.). Astfel se obține o imagine tangibilă a situației locale privind energia și riscurile legate de schimbările climatice. Un PAEDC oferă de asemenea o analiză detaliată a oportunităților din domeniul eficienței energetice și potențialului de producere a energiei din surse regenerabile, furnizând astfel o bază de lucru pentru viitoarele finanțări în domeniul energiei durabile și facilitând chiar și deciziile pe termen scurt ale municipalității. Planurile vor identifica zone cu necesar de intervenție și vor propune soluții bazate pe cazuri de bună practică.
Facilitarea accesului la finanțare
În cazul aplicanților pentru fonduri UE, este adeseori un avantaj faptul că o municipalitate are o strategie energetică. Oportunitățile de accesare ale mai multor finanțări de la nivel european precum EU City Facility, ELENA, Jessica sau prin programele H2020 Smart City, necesită ca toți aplicanții să aibă PAEDC-uri. Se preconizează că în curând toți beneficiarii reprezentând autorități locale și vizând implementarea unor măsuri pentru creșterea eficienței energetice și adaptarea la schimbările climatice, vor avea nevoie de un instrument de planificare în domeniul energiei și climei.
Reducerea costurilor
Măsurile de eficiență energetică reduc consumul energetic al clădirilor. Prin utilizarea energiei din surse regenerabile potrivite specificului regional, cheltuielile generale pentru utilități pot fi reduse atât în sectorul public cât și în cel rezidențial. Existența unui SECAP face posibilă identificarea unei varietăți de soluții pentru economisirea energiei în clădiri publice, transport public și în sectorul terțiar, prin pregătirea și implementarea de proiecte de energie durabilă și consum rațional de energie.
Utilizarea sustenabilă a energiei
Dacă o municipalitate își acoperă majoritatea consumului energetic propriu din surse regenerabile locale de energie, își poate crește gradul de securitate energetică și scădea dependența de importurile de energie.
Cartiere mai atractive și mai curate
Cu cât ponderea surselor regenerabile de energie din consumului total este mai mare, cu atât poluanții eliberați în atmosferă sunt mai reduși, inclusiv particule mici (precum PM2.5) cunoscute ca afectând sănătatea oamenilor. Creșterea suprafețelor cu spații verzi și lărgirea pistelor pentru biciclete va avea ca rezultat condiții mai bune de viață.
Alăturați-vă
Prin aderarea la Convenția Primarilor, una dintre cele mai importante organizații legate de dezvoltarea urbană din lume, o municipalitate se angajează să reducă cu 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030. Un număr de cca 50 de municipalități din România și-au stabilit strategiile climatice și vor beneficia de sprijin din partea Convenției Primarilor privind Clima și Energia.
PAȘI PENTRU ELABORAREA PAEDC
Demararea procesului de adeziune (scrisoare de angajament)
Înregistrarea pe platforma Convenției Primarilor
Analiza situației curente la nivel local și colectarea datelor
Evaluarea datelor în vederea pregătirii Inventarului Emisiilor de Bază
Elaborarea planului de acțiune cu obiective de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030
Încărcarea datelor pe platforma Convenției Primarilor
CARE ESTE DIFERENȚA DINTRE PROGRAMUL DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A EFICIENȚEI ENERGETICE/PAED ȘI PAEDC?
Semnatarii vechii Convenții a Primarilor cu angajamente pentru anul 2020, prin Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă (PAED) abordează doar problematica sustenabilității energetice. Semnatarii noii Convenții a Primarilor privind Clima și Energia se angajează acum să elaboreze și să implementeze un Plan de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă, țintind deopotrivă atât sustenabilitatea energetică cât și adaptarea la schimbările climatice, cu obiective clare pentru anul 2030.
Programul de Îmbunătățire a Eficienței Energetice (PIEE) este un instrument de planificare energetică locală obligatoriu prin Legea 121/2014 (cu modificările și completările ulterioare), pentru toate localitățile din România cu peste 5.000 de locuitori. PIEE nu adresează problematica adaptării la schimbările climatice, spre deosebire de PAEDC care are aceasta țintă.
CINE SUNTEM NOI?
Rețeaua din Europa Centrală și de Est pentru Energie Durabilă (CEESEN) a fost creată în anul 2016 ca o platformă online fiind un rezultat al proiectului European PANEL 2050. Scopul acestei rețele este să mobilizeze diverși actori energetici în scopul promovării PAEDC-urilor în regiunea Europei Centrale și de Est, reprezentând interesele lor la nivel european. Ca rezultat al proiectului CEESEU, CEESEN poate acum să facă un pas înainte, devenind o organizație cu drepturi depline pentru sprijinirea rețelei în planificarea unui viitor durabil pentru comunitățile pe care le reprezintă.
This project has received funding from the European Union’s Horizon 2020 research and innovation programme under grant agreement No 696173. Disclaimer: The sole responsibility for the content of this material lies with the authors. It does not necessarily represent the views of the European Union, and neither EASME nor the European Commission are responsible for any use of this material.